Pãcatul bãtrânului Augustin
Un
binecuvântat cãlugãr atonit, bãtrânul Augustin Rusul (1882 - 1965) era
foarte smerit ºi harismatic. Cândva s-a arãtat diavolul în chilia lui
ca un câine turbat. Arunca flãcãri din gurã ºi s-a aruncat asupra
bãtrânului sã-l sufoce deoarece, dupã cum i-a spus, rugãciunile lui îl
ardeau.
Bãtrânul Augustin s-a apucat ºi l-a aruncat de zid, strigând:
- Diavol rãu, de ce te lupþi cu fiinþele lui Dumnezeu?
Diavolul,
înfricoºat de primirea neaºteptatã, s-a fãcut nevãzut. Mai târziu însã
smeritul cãlugãr avea remuºcãri deoarece a lovit pe diavol! Aºtepta cu
nerãbdare sã se lumineze, ca sã se ducã la duhovnicul lui, sã
mãrturiseascã "pãcatul" sãu.
Intr-adevãr, imediat ce s-a luminat, s-a dus la duhovnicul sãu care locuia la o orã ºi jumãtate de mers pe jos ºi s-a spovedit.
"Duhovnicul
meu însã era foarte înþelegãtor - povestea mai târziu bãtrânul - ºi nu
mi-a dat nici un canon, dar mi-a spus sã mã împãrtãºesc. Eu, de
bucurie, toatã noaptea am fãcut metanii ºi dupã aceea m-am dus la
Sfânta Liturghie ºi m-am împãrtãºit.
Când
preotul punea Sfânta împãrtãºanie în gura mea, am vãzut Sfânta
împãrtãºanie ca o bucatã de carne ºi sânge! ªi o mestecam ca sã o
înghit! în acelaºi timp simþeam ºi o mare bucurie. Din ochii mei
curgeau lacrimi dulci ºi capul meu lumina ca o lampã. Am fugit repede
ca sã nu mã vadã pãrinþii ºi rugãciunile de mulþumire pentru Sfânta
împãrtãºire le-am citit singur în chilia mea"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu