Mărturie despre Patriarhul Liturghiei
*
Un articol DOXOLOGIA.ro
Dieta Patriarhului era foarte modestă. Nu mânca micul
dejun , doar bea un ceai şi mânca o bucată de pâine. De obicei îşi pregătea
prânzul singur, făcând o mică porţie de legume. Câţiva cartofi şi ierburi pe
care le strângea singur din grădina patriarhiei. N-a mâncat aproape niciodată
cina.
Este greu să vorbeşti despre slujirea mea la Patriarhul
Pavle fără să sune că mă laud. Cunoaşterea patriarhului era privilegiul oricui,
nu numai celor care erau în preajma lui în administraţie. Oricum era un om
foarte simplu, oricine putea să-l vadă mergând prin Belgrad sau mergând cu
tramvaiul. Cel care mergea cu el devenea indignat: Preafericite, aveţi o
maşină! Însă oricând era posibil, el folosea transportul public.
19 ani am fost intendent al patriarhului Pavle, până în
ultima zi. În timpul primatului său, am avut diferite funcţii: prefesor
de drept la Facultatea de Teologie din Belgrad, profesor de omiletică şi de
rusă la Seminar, pentru 9 ani am fost responsabil la Biblioteca Patriarhală, 10
ani am fost secretar la Curţii Eclesiastice (…).
Patriarhul nu mi-a dat imediat binecuvântarea pentru
preoţie. Am fost diacon timp de 14 ani, ceea ce era normal la el. Nu era
niciodată grăbit în ceea ce priveşte hirotonia. Aştepta timpul potrivit pentru
orice persoană.
Dieta Patriarhului era foarte modestă. Nu mânca micul dejun
, doar bea un ceai şi mânca o bucată de pâine. De obicei îşi pregătea prânzul
singur, făcând o mică porţie de legume. Câţiva cartofi şi ierburi pe care le
strângea singur din grădina patriarhiei. N-a mâncat aproape niciodată cina.
Aşa a trăit mulţi ani, şi eram uimiţi cum putea să se mişte
şi cum organismul lui putea suporta să nu mănânce aproape nimic. Dar era clar
că era un om al lui Dumnezeu, trăgându-şi puterea, duhul voios şi înţelegerea
oamenilor din Sfânta Liturghie.
El înţelegea pe toţi perfect, de la micii copii de pe
stradă care veneau şi-l trăgeau de mânecă până la preşedinţii diferitelor
naţiuni.
Patriarhul Pavle slujea zilnic Liturghia. Singurele
excepţii erau zilele când era în călătorie sau era bolnav. Era foarte greu să
ţii pasul cu el, pentru că se trezea foarte devreme, pe la 4 dimineaţa, şi
slujea Dumnezeiasca Liturghie la patriarhie la 5.
Aşa era şi când avea 80 de ani, aşa a rămas când a împlint
90. Îşi spunea pravila de rugăciune o oră şi apoi venea la biserică. Slujeam cu
el şi uneori eram obosiţi, căci treburile de la patriarhie erau multe şi ne
culcam târziu, aşa că nu prea era timp pentru somn. Niciodată nu ne-a zis
să venim la Liturghie. Programul nostru începea la 8 şi puteam să venim la acea
oră la serviciu. Dar ar fi fost ceva ciudat: noi dormeam şi Sanctitatea Sa
slujea. Aşa că am venit şi slujeam cu el.
Îmi amintesc că am călătorit la Moscova în 2000 pentru
sfinţirea Catedralei Hristos Mântuitorul, am stat la Hotel Danilovskaya (lângă
Mănăstirea Danilov). Catedrala trebuia să fie sfinţită în ziua următoare. Aşa
că patriarhul care slujea la sfinţire a doua zi, avea o zi liberă. Însă la ora
4 dimineaţa, patriarhul mi-a bătut la uşă: „Frate Luka, hai să slujim Liturghia
undeva!”.
Nu am ştiut unde să-l duc. Am mers la una din bisericile
din Mănăstirea Danilov, unde pe la 5, călugării se pregăteau pentru slujbă. Au
fost foarte surprinşi să ne vadă.
Le-am spus: „Preafericitul Pavle vrea să slujească
Liturghia. Unde îi sunt veşmintele? au zis ei. Nu le are cu el, pentru că le
trimisesem deja la Catedrala hristos Mântuitorul. Însă dacă aţi putea să ne
daţi un set de veşminte preoţeşti, ar fi bine”.
Au găsit veşminte pentru noi, Patriarhul Pavle şi-a pus
veşminte preoţeşti şi a slujit ca un simplu preot. Cred că acei monahi erau
uimiţi cum un patriarh îmbărăcat în preot slujeşte în biserica lor.
Predica în fiecare zi. Multe dintre predicile sale au fost
transcrise şi publicate.
Îşi dedica mult timp consilierii. O zi de lucru a
patriarhului era aşa: Liturghie, ceai, şi apoi primirea vizitatorilor. El era
un călugăr, însă nu avea o viaţă monahală reclusă: nu se închidea niciodată, ci
căuta să ajungă la toţi, să-i primească pe toţi care veneau la el. Voia
ca oamenii să vină şi să vorbească cu el. Pe unii doar îi asculta, altora le
dădea sfaturi.
După slujba de seară, primea diferite credincioase, care
veneau să-i ceară sfat. Unele femei îi arătau că aveau contacte cu lumea
cerească. Una dintre ele a spus că a avut o vedenie cu Sfânta Parascheva (de la
Iaşi) şi i-a spus ceva special. Patriarhul i-a răspuns: „Nu ştiu ce să-ţi spun.
Sunt patriarh însă mie nu mi s-a arătat”. Patriarhul a dat de înţeles că niciun
om nu trebuie să se socotească vrednic de asemenea vedenii, ci să se comporte
ca o persoană normală.
Că a fost un om extraordinar al timpului său s-a arătat
doar în ziua înmormântării sale.
Aproape un milion de oameni au umplut străzile Belgradului
şi alţi 600 000 de oameni au trecut pe la Catedrală pentru a săruta mâna
patriarhului pentru ultima oară. Coşgiugul său a rămas deschis pentru 6 zile şi
nimic nu s-a întâmplat.
Unii oameni spuneau: „Poate nu e bine să îi fie sărutată
mâna. Este bine să te pleci către patriarh, însă este o epidemie în oraş, şi
trebuie să fim atenţi”.
Un fel de gripă rea epidemică era la putere în oraş, însă
niciun om din cei 600 000 nu a raportat că a răcit. Oamenii stăteau ca la
moaşte, pentru 9 ore, însă nimeni nu s-a înghesuit. Aşteptau să-i sărute mâna
patriarhului.
Timpul va vorbi că a fost un om extraordinar pentru vremea
sa. Vom vedea ce se va întâmpla în viitor. Sperăm că Domnul îl va face sfânt,
însă e prea devreme să vorbim despre asta. Deocamdată observăm atent ce
se întâmplă la mormântul lui. Deja multe vindecări au avut loc aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu